TIC

CUM VOM SOCIALIZA COPIII DIN POSTURA DE INVATATOR





SOCIALIZARE: proces psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, concepţiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunităţi în vederea formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane. În acest sens, socializarea este un proces interactiv de comunicare, presupunînd dubla considerare a dezvoltării individuale şi a influenţelor sociale, respectiv modul personal de receptare şi interpretare a mesajelor sociale şi dinamica variabilă a intensităţii şi conţinutului influenţelor sociale.
Intensitatea socializarii este maximă în copilărie sau în perioadele de tranziţie de la un stadiu de viaţă la altul. Cu o intensitate mai redusă socializarea se realizează de-a lungul întregii vieţi a unei persoane. Din păcate, au fost realizate mai ales studii transversale ale socializarii şi prea puţine de tip longitudinal, care ar fi mult mai relevante.


PEDAGOGIA

Ce este pedagogia? Cu ce se ocupă ea? sunt întrebări care au răspuns unanim acceptat doar la
un nivel ridicat de generalitate: pedagogia este ştiinţa educaţiei, sau pedagogia se ocupă cu studiul fenomenului educaţional. Detalierea judecăţilor–răspuns la aceste întrebări au ridicat însă
numeroase controverse. Încă de la începutul anilor 1900, Emil Durkheim, adept al unei orientări
sociologizante a educaţiei face distincţie între pedagogie şi stiinţa educaţiei. Pedagogia se ocupă de felurile în care este concepută educaţia, de emiterea unor percepte de conduită; modalitatea în care se practică educaţia este urmărită de ştiinţa educaţiei, prin studiul sistemelor de educaţie
caracteristice unor ţări sau epoci, explicarea tipurilor de educaţie şi prezentarea instituţiilor
pedagogice şi a funcţionării lor.

• „Pedagogia este teoria generală a artei educaţiei grupând într-un sistem solid legat prin
principii universale experienţele izolate, metodele personale, plecând de la realitate şi separând cu rigurozitate ceea ce aparţine realului de ceea ce aparţine idealului.”(Lucien Cellerier, 1910)
• Pedagogia ca „ştiinţă a educaţiei are un dublu obiect: să descrie educaţia ca pe un proces
natural, aşa cum procedează ştiinţele descriptive; apoi să fixeze un ideal de educaţie şi să dea
norme pentru urmărirea acestuia, deci să procedeze ca ştiinţele normative.”(Ştefan Bârsănescu)
• Pedagogia este „ştiinţa care, bazându-se pe cunoaşterea naturii omeneşti şi ţinând seama de
idealul către care trebuie să tindă omenirea, stabileşte un sistem de principii după care se va
îndruma influenţa intenţionată a educatorului asupra celui educat.”(G. G. Antonescu)
• Pedagogia „are ca obiect elaborarea unei doctrine a educaţiei, în acelaşi timp teoretică şi
practică, precum doctrina moralităţii a cărei prelungire este, şi care nu este exclusiv nici ştiinţă, nici tehnică, nici filosofie, nici artă, dar toate acestea la un loc şi ordonate după articulaţii logice”(René Hubert).
• „Pedagogia se ocupă de ceea ce este (realul), de ceea ce trebuie să fie (idealul), de ceea ce
se face (realizarea)”, dovedindu-se astfel că este, în acelaşi timp, o „ştiinţă teoretică şi descriptivă, ştiinţă normativă şi tehnică de acţiune.”(Émile Planchard)
• Pedagogia poate fi interpretată ca o ştiinţă a paradigmelor în rezolvarea problemelor cheie
ale educaţiei (Cezar Bîrzea).
• Pedagogia mai poate fi înţeleasă şi ca ştiinţă a modelelor de interpretare şi realizare a
educaţiei deoarece: obiectul ei este un proiect; educaţia este o totalitate; educaţia este o acţiune
socială, un sistem deschis; intervenţia educativă este supusă condiţionării moralei şi ideologiei pe
care le putem evita prin modele (Cezar Bârzea).
În accepţiunea lui C. Cucoş (Pedagogie, 1996) pedagogia este ştiinţa educaţiei care “studiază
esenţa şi trăsăturile fenomenului educaţional, scopul şi sarcinile educaţiei, valoarea şi limitele ei,
conţinutul, principiile, metodele şi formele de desfăşurare a proceselor paideutice.”

METOLOGIA FORMARII CONTINUE A PERSONALULUI DIDACTIC
DIN INVATAMANTUL PREUNIVERSITAR
Formarea continuă, inclusiv conversia profesională a personalului didactic preuniversotar,
potrivit prevederilor legii învăţământului nr. 84/1995 şi Legii 128/1997 privind Statutul
personalului didactic, constituie un drept. Această importantă activitate socială este coordonată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi se realizează prin unităţi de învăţământ, case ale corpului didactic, centre, instituţii şi alte forme instituţionalizate pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului de conducere, îndrumare şi control.
Aceste instituţii se pot asocia cu altele similare din ţară şi de peste hotare, conform
reglementărilor legale.
Întreaga activitate de formare continuă a cadrelor didactice urmăreşte realizarea obiectivelor
fundamentale ale educaţiei şi învăţământului:
♦ dezvoltarea identităţii naţionale în contextul integrării europene şi mondiale;
♦ dezvoltarea culturală, ştiinţifică, tehnică şi profesională;
♦ dezvoltarea capacităţii de anticipare şi adaptare la schimbare pentru progres psihosocial şi
integrare;
♦ formarea şi dezvoltarea personalităţii umane integrale, armonioase, creatoare, independente şi
interdependente;
♦ dezvoltarea caracterului prospectiv şi permanent al educaţiei;
♦ democratizarea educaţiei şi învăţământului, asigurarea condiţiilor de egalizare relativă şi gradată a şanselorde acces şi parcurgere, pentru dezvoltarea maximală a potenţialului psihofizic al fiecărui individ uman, pentru realizarea caracterului deschis al învăţământului;
♦ educarea capacităţilor cognitive, afectiv-motivaţionale, volitiv-acţionale, atitudinale şi
aptitudinale, a stilului activităţii intelectuale, a conştiinţei de sine şi a celei sociale, a concepţiei
despre om şi societate;
♦ dezvoltarea personalităţii capabile de cooperare, comunicare, decizie, inovare şi adaptare
creatoare la mediu şi a mediului la condiţia umană;
♦ educarea în spiritul valorilor democratice, moral-civice şi patriotice, estetice şi culturale ale
societăţii contemporane;
♦ realizarea unei noi armonii între cultura generală, de specialitate şi cea profesională la nivelul
exigenţelor formative ale societăţii postindustriale informatizate în funcţie de profilul de formare
determinat;
♦ formarea tinerei generaţii pentru integrare culturală şi socio-profesională eficientă, pentru
dezvoltarea culturii şi civilizaţiei.
În scopul realizării acestor finalităţi, activitatea de formare continuă va fi centrată pe obiective
specifice dezvoltării competenţelor psihopedagogice şi metodice, în specialitate şi psihorelaţionale, teoretico-metodologice, practic-acţionale şi constructiv-creatoare.
În acest context, restructurarea formării continue a cadrelor didactice constituie obiectivul
prioritar al asigurării calităţii învăţământului, şansa reformei învăţământului.
Competenţe pentru profesia de cadru didactic
Competenţe pentru îndeplinirea eficientă a unui rol social
Competenţa de a fi proactiv, de a se compota conform unei opţiuni conştiente, bazate pe valori şi nu pe condiţii supuse unor criterii afective. Criteriul persoanelor productiveeste valoarea, capacitatea de a subordona o pulsiune unei valori este definitorie. “Nimeni nu vă poate leza fără consimţământul vostru”.(Eleonor Roosvelt)


http://www.dictsociologie.netfirms.com/S/Termeni/socializare.htm